marți, 26 octombrie 2010

Sindicatele spun că aduc 100.000 de oameni miercuri în Capitală

Confederaţiile sindicale spun că aduc în Capitală, miercuri, peste 100.000 de oameni care vor cere demisia întregului Guvern, acest miting, al doilea ca amploare de după 1991, desfăşurându-se în aceeaşi zi cu votul unei moţiuni iniţiate de opoziţie. 

Sindicaliştii au anunţat iniţial, vineri dimineaţă, că în 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, cele cinci confederaţii vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni. Liderii sindicali au făcut apel la toţi cei nemulţumiţii (şomeri, studenţi, pensionari) să se alăture acţiunii de protest, "pentru ca aleşii neamului să fie treziţi la realitate şi să îşi vadă nemulţumiţii în stradă".
Sindicaliştii se vor aduna, miercuri, între 7.30 şi 9.00, după care vor pleca spre Piaţa Victoriei , unde la ora 10.00 va începe mitingul. O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei, unde, spun ei, vor rămâne până aproximativ la ora 17.30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură, chiar dacă au autorizaţie până la ora 22.00.
De asemenea, câte un grup de sindicalişti va fi prezent de la ora 8.00, la fiecare poartă a Parlamentului, în număr nu foarte mare, pentru a nu bloca intrarea în clădire.
Totodată, sindicaliştilor li s-a refuzat accesul în balcoanele Parlamentului pentru a asista la dezbaterea moţiunii de cenzură. Motivul invocat a fost că organizaţiile neguvernamentale au solicitat prezenţa în balcoane de mai mult timp.
Atât liderii sindicali, cât şi prefectul Capitalei, Cristian Atănăsoaei şi edilul general, Sorin Oprescu au făcut apel la oameni să fie paşnici, să manifeste democratic şi fără altercaţii.
Cu două zile înainte de miting au început să apară ameninţări la adresa angajaţilor din partea conducerii unor instituţii care le interziceau să participe la proteste, ameninţând cu pierderea locului de muncă.
Exemple în acest sens au fost date de preşedintele BNS, Dumitru Costin. Acesta a susţinut că directorul Electrica a ameninţat salariaţii din cinci judeţe din vestul ţării să nu vină la mitingul de miercuri, în caz contrar ameninţând că altfel vor fi daţi afară. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul angajaţilor Romaero, cărora directorul general le-ar fi interzis să vină la manifestare sau în cazul poliţiştilor, cărora conducerile Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Poliţiei Capitalei le-ar fi anulat zilele libere şi ar fi organizat diferite acţiuni tocmai în data mitingului, potrivit lui Costin.

Liderul BNS a susţinut că Autoritatea Rutieră Română a făcut presiuni la firmele de transport să anuleze contractele încheiate deja cu organizaţiile sindicale pentru aducerea manifestanţilor în Capitală. Costin a spus că asemenea situaţii sunt semnalate în judeţele Iaşi, Alba, Braşov, Bacău, Brăila, Teleorman, Argeş.
"Oricum oamenii vor veni la miting, în ciuda piedicilor puse şi vor fi mai mulţi decât se aşteaptă ei. Vor veni cu maşini personale, dacă nu mai au autocare", a subliniat Costin.
Potrivit liderului BNS, toate aceste presiuni la adresa firmelor de transport vin din partea consilierului ministrului Transportului, Gheorghe Dobre, fost şef la Transporturi.
Pe de altă parte, reprezentanţii CNSLR-Frăţia spun că aduc la mitingul de miercuri peste 50.000 de oameni şi că sunt confirmate deja 1.000 de autocare care îi vor transporta pe sindicalişti spre Capitală, deşi autorităţile locale au încercat să blocheze accesul la mijloacele de transport şi au exercitat presiuni asupra protestatarilor.
Această participare fără precedent confirmă starea de nemulţumire generală a salariaţilor, a pensionarilor şi a celorlalte categorii sociale din România şi constituie cel mai serios semnal de alarmă pentru Guvern, care trebuie să renunţe la măsurile de austeritate sau trebuie să plece, susţin sindicaliştii.
Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată miercuri, cu începere de la ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.